marți, decembrie 20, 2011

Vin sarbatorile ...

Aceeasi minte luminata, daruita cu un condei maiastru , pe care am citat-o mai demult in articolul "Parerea
unui OM cu (mult) creier in cap"  da glas unor trairi care ma incearca si pe mine de la o vreme, de cand apropierea sarbatorilor si-a pierdut aromele specifice de brad, cozonaci si scortisoara , capatand in schimb o duhoare de ceva ce parca ti-e teama ca se apropie ...
Sunt convins ca multi au aceleasi probleme, asa ca iata ce ne spune Andrei Plesu :


"Andrei PLEŞU – Ne-liniștea sărbătorilor

In vremuri aşezate, apropierea sărbătorilor aduce cu sine o rarefiere a timpului, o încetinire a trepidaţiei zilnice, mergînd pînă la suspendare. Sărbătoarea e odihnă, anticipare a Împărăţiei Cereşti, despre care Apostolul Pavel spunea că înseamnă, între altele, bucurie şi pace. Perioada sărbătorilor e o multiplicare a Duminicii săptămînale, o ieşire din cadenţa muncii, destinderea bine meritată de după efort. Alergarea cotidiană ajunge la un liman recuperator, se deschide pe verticală, către statica incoruptibilă a stelelor fixe.

Ceea ce trăim astăzi e, însă, răsturnarea raportului tradiţional dintre zilele lucrătoare şi cele sărbătoreşti. Munca a devenit rutinieră, repetitivă, aşa încît ea seamănă mai mult cu imobilitatea non-acţiunii, iar sărbătorile alunecă spre agitaţie şi nevroză. Odihna devine o corvoadă. Bucuria devine o corvoadă. Iar „petrecerea“ capătă febrilitatea spasmodică a unui istovitor carnaval. Alexandru Paleologu mi se plîngea, odată, de prostul obicei al concediilor anuale. În loc să profiţi de libertatea episodică oferită de instituţii, să stai acasă, în confortul domestic, să te refaci, să savurezi răgazul, lipsa oricărui program, şansa de a nu trebui să faci nimic, în loc să ieşi din viteză, intri într-o maladivă neodihnă organizatorică: faci bagaje, angajezi călătorii costisitoare, te ocupi de bilete şi de hoteluri, pe scurt, dai tihna din mînă pe promisiunea incertă a „distracţiei“ de pe gard. La sfîrşit recunoşti, dacă eşti sincer, că vacanţa te-a lăsat lat. Şi fizic, şi sufleteşte, şi financiar.

În fiecare an, am sentimentul că sărbătorile, în loc să suspende timpul, tind, din ce în ce mai apăsat, să îl accelereze. Mai întîi, intervalul festiv s-a scurtat: se lucrează pînă în ultimul moment. Dezlănţuit, lacom, precipitat, ca dinaintea unui sfîrşit, a unei întreruperi catastrofale, care trebuie amînată cît mai mult cu putinţă. De la instituţiile partenere din străinătate continuă să vină solicitări urgente: trebuie alcătuit rapid un raport financiar, un „proiect managerial“, o agendă de lucru pentru primul trimestru al anului următor. Crăciunul şi Revelionul ne cam încurcă. Sînt multe alte lucruri, foarte importante, de făcut. În ţară, ziarele sînt mai dinamice ca niciodată: cer declaraţii decorative, propun clipuri promoţionale, vor interviuri, analize retrospective şi prospective, opinii de circumstanţă. „Nu faceţi o pauză?“ îţi vine să întrebi. „Nu vă pregătiţi niţeluş pentru detenta sfîrşitului de an?“ Dacă pui asemenea întrebări, ţi se răspunde cu un soi de mîndrie perversă: „Pauză? Dar noi lucrăm şi pe 24 decembrie şi pe 30. La noi e foc continuu!“.
Alături de această euforie a trebăluielii, intră în joc şi o insomniacă patimă achizitivă; trebuie făcute cumpărături: cadouri, alimente, brazi, jucării, locuri la restaurant, la munte sau la mare. Vacanţa ar trebui să fie o pajişte calmă, reconfortantă, senină, o adiere de contemplativitate. În realitate, seamănă cu Piaţa Obor. A face, în aceste zile, o vizită în Piaţa Obor e o experienţă iniţiatică. Deasupra întregii lumi se înalţă o grimasă de bazar, o nebuloasă pestriţă, un frison comatos. Înghesuiala are proporţiile unui exod apocaliptic. Cărnuri sanguinolente, peşti agonizanţi, icoane kitsch, stambe bălţate, vînzători clandestini, muzici băloase, chiote obscene, scuipături, noroi, totul amestecat cu totul, într-o rătăcire generală, cu miros de ţuică şi porc. Criză? Poate. Dar o criză barocă, nesistematizabilă: abundenţă ambalată în nelinişte, precaritate lacomă, fast sărăcăcios. Sărbătorile au devenit, s-ar zice, un mod de a risipi cerul. „La mulţi ani“? "

... 

Eu, unul, vreau inapoi aromele cele vechi !

luni, iulie 11, 2011

Hraniti lupii cei albi !

Am citit saptamana trecuta o pastila concentrata de intelepciune, aici :http://www.facebook.com/notes/liviu-mihaiu/lupii/165184960218249
Pentru ca , in general, in ziua de azi se aplica foarte bine dictonul "Homo homini lupus est" ,
pentru ca in fiecare dintre noi salasluiesc un lup negru si unul alb, haideti sa-l hranim pe cel ALB !
Cat mai mult si cat mai bine !
Si cu totii vom avea o viata mai buna !

vineri, martie 18, 2011

Bancul saptamanii

BANC (tare de tot!) despre violenta conjugala :

O cearta in familie. Sotia il loveste pe sot. Acesta se ascunde sub pat.
Sotia incearca sa-l scoata:
- Iesi!
- Nu ies!
- Iesi!
...- Nu ies!
- Iesi!
- Auzi fa, cine e seful in casa asta? Daca am spus ca nu ies, inseamna ca nu ies !!!

sâmbătă, februarie 26, 2011

cel mai tare banc politic pe care l-am citit/auzit in ultima vreme



 Inceputul anului scolar, intr-un liceu din America ,
diriginta le prezinta  clasei un nou coleg:
 Sakiro Suzuki din Japonia. Incepe ora:
 - Sa vedem, cine stie cel mai mult despre istoria Americii
 Cine a zis: 'Libertate sau moarte!'?
 Tacere de mormant in clasa, numai Suzuki ridica mana:
 - Patrick Henry 1775 Philadelphia .
 
 - Bravo Suzuki, si cine a zis: 'Tara este poporul,
 de aceea poporul nu poate sa moara."?
 Suzuki:- Abraham Lincoln 1863 Washington .
 Diriginta se uita peste clasa si zice:
 - Mi-e rusine pentru voi, Suzuki vine din Japonia
si stie mai multe despre America decat voi!
 
Din spate se aude o voce:
 - Pupa-ma-n cur Japo imputit!
 - Cine a zis? intreaba diriginta.
 Suzuki se ridica si zice:
- Generalul McArthur 1942 la Guadalcanal ,
 si Lee Iacocca 1982 la sedinta actionarilor Chrysler.
 
 In clasa iarasi liniste, numai din spate se aude iara:
- Imi vine sa vomit!
 Diriginta striga:
- Cine a fost nemernicul?
 Suzuki:
 - George Bush senior catre Tanaka ministru japonez in timpul
 unei mese de serviciu, Tokio 1991.
 
   Un elev se ridica si zice:
 - Suge-ma!
 Diriginta crizata:
 - De ajuns! Cine a fost impertinentul?
Suzuki
 - Bill Clinton catre Monica Lewinsky, 1997 Washington,
 Casa  Alba, Biroul Oval.
 
 Inca un elev se ridica si zicet:
 - Suzuki asta e un rahat mare!
 Suzuki:
 - Valentino Rossi 2002 Brazilia Superbike GP.
 
 In clasa e un haos total, diriginta lesina,
 se deschide usa si intra directorul:
-O adunatura de idioti mai mari ca voi n-am vazut in viata mea!
 Suzuki:
 - Traian Basescu catre Pogea ministru de finante
la o noua sedinta de rectificare a bugetului si de creare a noi impozite,
 Bucuresti ianuarie 2009

luni, ianuarie 17, 2011

ALTA CUGETARE A UNEI ALTE MINTI LUMINATE

"Un tâmpit mai mare ca mine nu există: să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi." Petre Ţuţea
 
(via Ciprian Burcovschi)